Ce este Uposatha

Pāli: Uposatha (उपोसथ). De la rădăcinile upa și vas: upa (उप) — «aproape», «lângă», «apropiindu-se»; vas (वसति) — «a sălășlui», «a rămâne», «a se odihni». Forma sanscrită mai veche este upavasatha (उपवसथ).

Literal: o sălășluire temporară în retragere, o apropiere de odihna sacră. Nu o zi adăugată în calendar, ci o zi din care se iese: a rămâne într-un loc, în afara mersului obișnuit al lucrurilor.

Obiceiul vine din vechime, de când oamenii lăsau treburile zilnice pentru o zi și se retrăgeau pentru curățire lăuntrică. În India, upavasatha era ajunul jertfei de soma: cel care aducea jertfa lăsa lucrul, se lipsea de mâncare și veghea lângă foc. Pe vremea lui Buddha ziua și-a căpătat înțelesul de azi: monahii și laicii se adunau ca să asculte Dhamma, să mediteze și să ia preceptele.

Nu budiștii au început să se adune în aceste zile. Asceții rătăcitori ai altor școli se strângeau deja în a opta, a paisprezecea și a cincisprezecea zi a jumătății de lună ca să-și expună învățătura, iar oamenii veneau să-i asculte.

Regele Bimbisāra al Magadhei a băgat de seamă și a propus ca și monahii lui Buddha să facă la fel. Buddha a încuviințat, iar Vinaya consemnează pas cu pas ce a urmat: la început monahii pur și simplu stăteau împreună în tăcere, apoi în ziua aceea s-a început să se rostească Dhamma, iar mai târziu să se recite cu glas tare însăși regula monastică. În forma aceasta ține Sangha ziua până astăzi (Mahāvagga II.1).

Practica laică a crescut din aceeași rădăcină. Cine nu se călugărea putea lua ziua oricum: opt precepte în locul celor cinci obișnuite, de la un răsărit până la următorul. Forma aceasta o expune Buddha în amănunt în două sutte despre Uposatha din Aṅguttara Nikāya.

Zilele de Uposatha urmează luna, nu săptămâna: Lună nouă, Primul pătrar, Lună plină și Ultimul pătrar. Aceste patru faze împart luna lunară de aproximativ douăzeci și nouă de zile și jumătate în jumătatea crescătoare și cea descrescătoare.

Pe vremea lui Buddha comunitatea se aduna exact în aceste zile, iar alegerea nu a fost întâmplătoare. Luna dă un ritm mai vechi decât orice calendar, iar zilele pe care le însemnează sunt zile de pauză firească: lumina fie se umple, fie se golește, și niciuna dintre ele nu e un început sau un sfârșit.

Cele opt precepte nu sunt nici pedeapsă, nici izbândă. Îngustează pentru o zi lumea din afară, ca să se audă cea dinăuntru.

Ceea ce umple de obicei orele — să mănânci când se nimerește, să te uiți la ce se nimerește, să întinzi mâna după ce e la îndemână — se retrage, iar ce rămâne se vede mai ușor. Uposatha învață să privești fără să fugi: să fii în lume fără să te dizolvi în ea și să observi cum lucrurile apar și trec.

Pe unde a ajuns Theravāda a ajuns și cuvântul și s-a așezat în limba locului. În Sri Lanka uposatha a devenit poya, iar poya lunii pline este zi liberă de stat: pe ea se sprijină calendarul întregii țări. În Thailanda este wan phra, ziua monahilor — dimineața templele sunt pline. În Myanmar cuvântul pāli stă aproape neschimbat în numele zilei; în Cambodgia ziua se cheamă thngai sel, ziua preceptelor.

Fiecare dintre aceste țări numără luna lunară după calendarul său tradițional, iar un calendar tradițional se poate depărta cu o zi de astronomie. Datele noastre sunt astronomice: momentul exact în care Luna intră în fază, arătat în fusul tău orar. Acolo unde calendarul templului local nu se potrivește cu al nostru, merită să te ții de cel al templului — aceea e ziua în care comunitatea chiar se adună.

Poți lua toate cele opt precepte, sau doar cele cinci ținute în fiecare zi. Chiar și în mijlocul unei săptămâni obișnuite, acasă și între treburi, ziua poate fi totuși dată meditației, cititului, gesturilor tăcute de bunătate și faptului de a sta departe de zgomot.

Buddha descrie această zi în amănunt în următoarele sutte:

Vitthatuposatha Sutta (AN 8.42) →

Uposatha Sutta (AN 3.70) →